Plecat de patru sezoane din Liga I, fostul jucător al lui Dinamo, Adrian Mihalcea, afirmă că își dorește ă pună capăt experienței cipriote și este pregătit să revină în campionatul autohton. Mihalcea spune că nu a dus-o tocmai rău la Aris Limassol, contractele din liga a doua cipriotă fiind echivalente cu cele din primul eșalon de la noi.
„M-ar încânta să mă întorc în România, dar nu am vorbit cu nimeni de la Dinamo. Am și o vârstă, copiii trebuie să meargă la școală, e o situație puțin delicată. Am terminat cu Cipru, au fost 4 ani frumoși, acum nu știu ce va fi. În liga a doua din Cipru sunt contractele care sunt la noi în Liga 1. Nu mai am 21 de ani să aleg la ce echipă merg. Pun și eu niște condiții, dar nu mai sunt un jucător foarte scump”, a declarat Adrian Mihalcea la gsptv
Mihalcea a petrecut șase sezoane la Dinamo, în două perioade (1996-2001 și 2004-2005), iar ultima echipă pentru care a evoluat în Liga I a fost FC Vaslui, în stagiunea 2005-2006.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER